Lista de produse dupa marca TENUTA ULISSE BRAND Italia

Tenuta Ulisse este unul dintre producătorii care au contribuit semnificativ la reformarea viticulturii din regiunea Abruzzo, centrul Italiei, şi la promovarea ei la nivel internaţional. “Vinul nu este o modă şi nici un trend. Vinul înseamnă struguri, terroir şi oameni”. Aceasta a fost principala strategie după care s-au ghidat proprietarii Tenuta Ulisse şi datorită căreia au ajuns să se numere printre pionierii regiunii Abruzzo

Inovatoarea vinărie Tenuta Ulisse se află în provincia Chieti, între mare şi munte şi deţine 35 de Ha de vie în sudul Abruzzo ( unele parcele cu vechime  de peste 40 de ani ), plantată în principal cu soiuri autohtone, cum ar fi cunoscutele Montepulciano D’Abruzzo şi Trebbiano D’Abruzzo, dar şi soiuri mai “exotice” cum ar fi Pecorino sau Cococciola. Producătorul încearcă să îmbine tradiţia cu tehnicile de vinificare moderne şi cu înţelegerea cât mai bună a terroir-ului local.

Strugurii sunt culeşi cu mâna, acoperiţi cu gheaţă uscată chiar din vie, răciţi la -3, -5 grade şi uşor apăsaţi.

Această metodă asigură o calitate mult mai bună şi un gust deosebit, strugurii nu îşi pierd din proprietăţi pe parcursul transportului şi al manipulării.

Fondată în 2006, Tenuta Ulisse este astăzi o marcă simbol pentru renaşterea enologică a regiunii Abruzzo. Unul dintre producătorii de top din Abruzzo, compania a exploatat potenţialul terroir-ului şi al soiurilor specifice regiunii Abruzzo şi a încercat să le dea o amprentă contemporană. Vinurile produse au primit în nenumărate rânduri critici excelente din partea criticilor internaţionali. Tenuta Ulisse a crescut progresiv încă de la prima recoltă din 2007 de la 65.000 de sticle, până la cifra de 450.000 de sticle, în recolta din 2010.

În prezent Tenuta Ulisse are trei game de produse:

Sogno di Ulisse,  cu trei vinuri generaliste  ( alb, roşu şi rose ) obţinute prin cupajare,

Unico care conţine varietăţi de vin alb, realizate în stil reductiv, plus un vin roşu din soiul Montepulciano şi un spumant realizat pe metoda Martinotti-Charmat,

Amaranta, gama superioară, care se exprimă printr-un Montepulciano D’Abruzzo. 

 

 

Vin Tenuta Ulisse PECORINO Standard D Abruzzo Italia St075L
UNICO Pecorino este un vin italian oferit de Tenuta Ulisse, gama UNICO, obtinut din soiul de struguri Pecorino 100%, un soi de origine incerta ce creste in zona centrala a Italiei.TENUTA ULISSE BRAND Italia
59,00 lei
Vin Tenuta Ulisse Merlot ROZE D Abruzzo Italia St075L
UNICO Merlot este un vin rose italian oferit de Tenuta Ulisse, gama UNICO, obtinut din soiul de struguri Merlot 100%, un soi cunoscut si cultivat peste tot in lume.TENUTA ULISSE BRAND Italia
58,00 lei
Spumant Tenuta Ulisse PECORINO Brut Terre Di Chieti Italia St075L
Obtinut prin metoda Charmat folosind 100% struguri Pecorino, culoarea este de un galben-pal cu un perlaj subtil, dar persistent. Nasul intens prezinta note florale si indicii tropicale, iar in gust se dezvolta arome fructoase, complexe si elegante, post-gustul fiind plin si profund.TENUTA ULISSE BRAND Italia
56,00 lei
Vin Tenuta Ulisse TREBBIANO D Abruzzo Italia St075L
Trebbiano D'Abruzzo este un clasic fără pereche, armonios în toate etapele de degustare și încântător prin textura sa catifelată, ce face cinste terroir-ului italian. TENUTA ULISSE BRAND Italia
60,00 lei
Vin Tenuta Ulisse Montepulciano Abruzzo Rosu D Abruzzo Italia St075L
UNICO Montepulciano d"Abruzzo este un vin italian oferit de Tenuta Ulisse, gama UNICO, obtinut din soiul de struguri Montepulciano d"Abruzzo 100%, un soi de origine incerta, cultivat in ziua de astazi mai ales in regiunea Abruzzo.TENUTA ULISSE BRAND Italia
64,00 lei